fbpx
Programări:    +40 749 089 890  +40 745 120 800
Open/Close Menu Clinica de obstetrică - ginecologie și medicină materno - fetală
Crampele musculare si contractiile abdominale

Contractiile musculare și crampele abdominale

Crampele sunt un fenomen destul de frecvent în timpul sarcinii. Ele pot apărea în zona abdominală sau la gamba și talpa piciorului. Crampele abdominale pot debuta chiar în prima perioadă a sarcinii, iar cele din gambe și tălpi, debutează cel mai adesea în al doilea trimestru de sarcină.

Deși ele fac parte dintr-o simptomatologie foarte comună a femeilor însărcinate, în cele mai multe cazuri le sperie pe viitoarele mame.

În funcție de zona în care apar, acestea au explicații diferite.

Crampele din zona abdominala apar în primul trimestru și au legatură cu stabilizarea sarcinii în uter, ele sperie femeile însarcinate care simt nevoia să-și protejeze bebelușul. Uterul se adaptează la noile condiții, iar fixarea embrionului pe peretele uterului creează stări similare cu durerile menstruale. Uterul este un mușchi și modalitatea sa de adaptare la noile condiții este prin contracție. Aceste contracții creează o stare fizică neplacută pentru viitoarea mamă, dar nu reprezintă niciun pericol pentru sarcină.

Motivele cele mai comune care le provoaca sunt:

  • Activitate sexuală. Aceasta este una dintre cele mai comune cauze ale crampelor. Activitatea sexuală nu este interzisă decât în cazuri extreme în timpul sarcinii. Motivul crampelor îl reprezintă prostaglandinele, care fac parte din compoziția spermei și care stimulează uterul să se contracte. În general, dacă schimbați poziția, crampele pot dispărea sau pot crește în intensitate, ceea ce arată că durerea este provocată de întinderea uterului sau a ligamentelor de sprijin.
  • Gazele intestinale pot provoca și ele dureri abdominale mai intense în perioada sarcinii. Eliminarea lor duce la ameliorarea simptomatologiei.

Există și câteva tipuri de manifestări care necesită o discuție cu ginecologul. Din această categorie fac parte durerile severe și persistente, șase sau mai multe contractii în decurs de 60 de minute, care ar putea să reprezinte un travaliu prematur, durerea abdominală în partea inferioară a abdomenului, însoțită de contracții, crampe vaginale însoțite de sângerare sau simptome gastrointestinale însoțite de amețeală.

Somnul și consumul de lichide sunt foarte importante pentru combaterea acestor stări. Principala contraindicație este folosirea dispozitivelor de încălzire în zona abdomenului. În special în primul trimestru de sarcină sunt interzise pentru ca generează o creștere a temperaturii bazale.

Pentru crampele care apar în zona gambelor și talpilor nu s-au descoperit cauzele exacte. Ele se manifesta mai ales noaptea, începând din al doilea trimestru de sarcină. O posibilă explicație ar fi creșterea greutății corporale care modifică presiunea crescută și comprimarea vaselor de sânge. Deficiențele de calciu, magneziu și fosfor pot fi și ele motive pentru aceste crampe, dar aceastea trebuie verificate cu analize medicale.

Dacă vă întâlniți cu aceste crampe musculare, puteți să faceți exerciții pentru întinderea mușchilor de la gambe, înainte de somn și când vă treziți, precum și oricând în timpul zilei, când aveți puțin timp pentru asta.

Exercițiul este foarte simplu: aplecați-vă în față cu călcâiele lipite de podea și țineți corpul în aceasta poziție timp de 10 secunde, cu o pauză de 5 secunde. Exercițiul poate fi repetat de 3 sau 5 ori, în funcție de starea dumneavoastră fizică. Sprijinirea picioarelor pe perne atunci când stați în pat sau pe canapea, hidratarea corectă, dieta echilibrată și încălțările comode sunt și ele variante care diminuează disconfortul creat de aceste crampe sau duc la dispariția lor.