Programări:    +40 749 089 890
Open/Close Menu Clinica de obstetrică - ginecologie și medicină materno - fetală

Totul despre mamografie

Dr. Mona Zvânca, medic primar obstetrică – ginecologie, supraspecializare în medicină materno-fetală în cadrul clinicii de ginecologie și medicină materno – fetală Femme Boutique Medical din București explică de ce este important screeningul mamar și cum poate mamografia să salveze vieți.

Ce este mamografia

Mamografia este o modalitate imagistica de evaluare a patologiei mamare. Aceasta utilizeaza radiatii ionizante, deci este o tehnica radiologica de depistare a cancerului de san, preferabil in stadii cat mai precoce.

Când este recomandată efectuarea mamografiei

La fel ca in cazul altor forme de cancere genitale, in mod particular cancerul de col uterin,  mamografia se efectueaza in scop de screening. Daca incidenta maxima a cancerului de san este undeva in zona 65-70 de ani, este recomandabila inceperea screeningului si efectuarea mamografiilor oarecum doua decade mai devreme, deci pe la 50 de ani.

Cea mai mare parte a ghidurilor de conduita ginecologica recomanda inceperea mamografiilor de screening la 50 de ani. In unele tari in care probabil caracteristicile locale fac ca incidenta cancerului de san sa fie putin mai mare sau varful de incidenta ceva mai devreme, este recomandata chiar inceperea screeningului pe la 45 de ani.

La femeile cu factor de risc si aici vorbim despre acele femei care au rude de gradul intai feminine – mama, sora, bunica pe linie maternal – care au avut cancer de san, mai ales la varste tinere adica in pre-menopauza, in care exista suspiciunea unei transmiteri genetice a acestei forme de neoplazie, este recomandabil screeningul pentru cancer de san chiar mai devreme – 40 de ani pentru mamografie si ecografii de san chiar si mai devreme de aceasta varsta.

Cum se realizează mamografia

Din punct de vedere tehnic, exista un apparat special care se numeste mamograf, care s-a modificat de-a lungul timpului.

Principiul a ramas acelasi, dar calitatea imaginii si cantitatea de radiatii pe care o utilizeaza s-a imbunatatit  in ultimii ani. Ideea este aceea de a obtine o plansa radiografica a sanului, a ambilor sani,  in acest scop sanul fiind presat in doua sensuri:

  • in sens lateral
  • de sus in jos.

Acest moment este singurul moment de discomfort al acestei examinari. Sanul trebuie sa fie presat intre placile radiografice.

Mamografia și implantul mamar

Existenta unui implant mamar face aproape imposibila examinarea radiografica. Din punct de vedere tehnic nu este posibila presarea sanul suficient, astfel incat sa obtinem imagini bune.

Imaginea obtinure este, de fapt, imaginea implantului, tesutul mamar fiind in periferia acestuia si de aceea prezenta implantului contraindica mamografia. Standardul examinarea sanului cu implant mamar este RMN-ul de san.

Autor: Dr. Mona Zvanca, medic primar obstetrica – ginecologie. Supraspecializare in medicina materno-fetala.

Dr. Mona Zvanca - medic primar obstetrica - ginecologie si medicina materno - fetala Femme Boutique Medical I Femmeboutiquemedical.com

Dr. Mona Zvâncă

Mona Zvâncă este medic primar obstetrică-ginecologie, doctor în științe medicale, cu supraspecializare în medicină materno-fetală.

Asistent universitar în cadrul Catedrei de Obstetrică și Ginecologie la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, a participat alături de renumitul profesor Kypros Nicolaides la cursul de FMF – First trimester screening.

Află mai multe →
Write a comment:

*

Your email address will not be published.