Dr. VLAD DRĂGOI
Dr. Vlad Drăgoi este medic specialist în obstetrică – ginecologie și doctorand la Universitatea „Carol Davila” din București, și-a aprofundat pregătirea în medicină materno-fetală la King’s College Hospital din Londra, în cadrul Harris Birthright Center, unde, sub îndrumarea Prof. Kypros Nicolaides, a obținut diploma în Fetal Medicine. De asemenea, a lucrat timp de aproape doi ani în NHS, la prestigiosul St. Thomas’ Hospital din Londra, acumulând experiență practică valoroasă.
Dr. Drăgoi consideră că o comunicare eficientă și deschisă este cheia relației dintre medic și pacient, având ca scop oferirea celor mai bune soluții medicale. Totodată, este convins că munca în echipă este esențială pentru dezvoltarea profesională și atingerea excelenței în orice specialitate medicală.
“Ecografiile de morfologie fetala sunt speciale, nu doar prin faptul că putem să evaluăm dacă fătul este dezvoltat normal, ci și pentru că ajutăm la inițierea primelor legături între cuplu și viitorul bebeluș. Aceste ecografii reprezintă niște experiențe unice și magice pentru părinți care vor dăinui o viața întreagă.”
Competențe și specializări
- Morfologie fetală
- Consultații obstetrică – ginecologie
- Ecografie obstetricală și ginecologică
- Monitorizare sarcină
Servicii în cadrul Femme Boutique Medical
- Morfologie fetală
- Consultații obstetrică – ginecologie
- Ecografie obstetricală și ginecologică
- Ecografie confirmare sarcină
- Monitorizare sarcină
- Urmărire sarcini cu risc
- Consiliere prenatală
- Second opinion
Programează-te online
Prețuri investigații obstetrică - ginecologie
INVESTIGAȚII GINECOLOGIE:
Consultație obstetrică-ginecologie | – | 450 lei |
Control obstetrică-ginecologie | – | 250 lei |
Consult infertilitate | – | 500 lei |
Consultație infertilitate cuplu | – | 650 lei |
Ecografie ginecologică TV 3D/4D reconstructivă | – | 550 lei |
Ecografie ginecologică TV 2D | – | 490 lei |
Ecografie de sân bilateral | – | 500 lei |
Ecografie monitorizare foliculară | – | 220 lei |
Consiliere menopauză | – | 600 lei |
Ecografie second-opinion | – | 650 lei |
Extracție sterilet | – | 200 lei |
Montare sterilet obișnuit | – | 500 lei |
Montare sterilet Mirena (sterilet inclus) | – | 1290 lei |
Montare sterilet Jaydess (sterilet inclus) | – | 1350 lei |
Montare pesar (pesar inclus) | 700 lei | |
Videocolposcopie | – | 500 lei |
Electrocauterizare col | – | 600 lei |
Electrocauterizare leziune | – | 250 lei |
Electrocauterizare vulvo-vaginală | – | 750 lei |
Injectie (I.V., I.M.,S.C.) | – | 100 lei |
Montare perfuzie | – | 100 lei |
Interpretare analize | – | 200 lei |
Scos fire/pansament | – | 100 lei |
Măsurare col uterin transvaginal | – | 100 lei |
ECOGRAFII MORFOLOGIE FETALĂ VOLUSON E10 – DIAGNOSTIC PRENATAL:
SARCINĂ UNICĂ
Morfologie trimestrul I 3D/4D cu Doppler | – | 770 lei |
Interpretare soft FMF/Astraia (include calculul de risc pentru preeclampsie restricție față de laborator) | – | 200 lei |
Morfologie trimestrul II 3D/4D cu Doppler | – | 870 lei |
Morfologie trimestrul III 3D/4D cu Doppler | – | 800 lei |
Ecografie evoluție sarcină 3D cu Doppler | – | 600 lei |
SARCINĂ GEMELARĂ
Ecografie evoluție sarcină gemelară | – | 750 lei |
Morfologie trimestrul I 3D/4D cu Doppler | – | 850 lei |
Morfologie trimestrul II 3D/4D cu Doppler | – | 1100 lei |
Morfologie trimestrul III 3D/4D cu Doppler | – | 1000 lei |
Ecografie evoluție sarcină 3D cu Doppler | – | 750 lei |
SARCINĂ TRIPLEȚI
Morfologie trimestrul I 3D/4D cu Doppler | – | 900 lei |
Morfologie trimestrul II 3D/4D cu Doppler | – | 1200 lei |
Morfologie trimestrul III 3D/4D cu Doppler | – | 1100 lei |
Ecografie evoluție sarcină 3D cu Doppler | – | 850 lei |
ECOGRAFII MORFOLOGIE FETALĂ VOLUSON S6 – DIAGNOSTIC PRENATAL:
Ecografie transvaginală confirmare sarcină incipientă | – | 450 lei |
Ecografie evoluție sarcină 2D cu Doppler | – | 470 lei |
Ecografie evoluție sarcină 3D/4D cu Doppler | – | 600 lei |
Ecografie Doppler | – | 250 lei |
Ecografie trimestrul I 2D cu Doppler | – | 500 lei |
Ecografie trimestrul II 2D cu Doppler | – | 500 lei |
Ecografie trimestrul III 2D cu Doppler | – | 500 lei |
Măsurare col uterin transvaginal | – | 100 lei |
INVESTIGAȚII ȘI PROCEDURI – DIAGNOSTIC PRENATAL:
Consultație obstetrică – ginecologie | – | 450 lei |
Control obstetrică ginecologie | – | 250 lei |
Monitorizare sarcini cu risc: diabet gestațional/hipertensiune arterială/trombofilie | – | 500 lei |
Consiliere materno – fetală | – | 700 lei |
Ecografie evolutie second opinion | – | 700 lei |
Prețurile diferă în funcție de analiza care v-a fost recomandată și de laboratorul la care va fi trimisă proba dumneavoastră. Vă rugăm să solicitați detalii referitoare la preț la recepția clinicii.