Sarcina toxică – cât de periculoasă este pentru bebeluș?
Dacă pentru unele femei perioada sarcinii este una tolerată de organism destul de ușor, lăsându-le libertatea de a se bucura de minunea care crește în trupul lor, altele nu sunt chiar atât de norocoase. Aproximativ 3% dintre gravide sunt afectate de hiperemezis gravidarium sau sarcină toxică, așa cum este cunoscută în limbajul nespecialiștilor. Afecțiunea se manifestă prin stări excesive de greață și vărsături, uneori atât de frecvente încât este necesară spitalizarea. Deși cauzele apariției unei sarcini toxice nu sunt îndeajuns cunoscute, specialiștii susținând teorii diferite, simptomele pot fi însă ameliorate prin stil de viață sănătos, remedii naturiste și medicație corespunzătoare la recomandarea medicilor.
Să nu ne descurajăm așadar, dacă ne numărăm printre gravidele care au de întâmpinat acest obstacol în perioada sarcinii. O afecțiune este mult mai ușor de tolerat dacă înțelegem în profunzime cu ce ne confruntăm, cât de periculoasă este pentru mamă și bebeluș și nu în ultimul rând, cum putem să ameliorăm supărătoarea simptomatologie. De-a lungul lunilor de sarcină pot apărea diverse neplăceri, însă printr-o colaborare strânsă cu medicul le putem depăși cu succes pe fiecare. Aceasta este situația în care s-au aflat multe personalități sau actrițe cunoscute.
Sarcina toxică nu a ocolit-o pe Kate Middleton, chiar dacă face parte din Casa Regală a Marii Britanii. Iar această afecțiune a suportat-o la toate cele trei sarcini ale sale. Cântăreața americană Kelly Clarkson a mărturisit că a ajuns deshidratată la spital, din cauza unei sarcini toxice, iar Tori Spelling, Kim Kardashian și sora ei, Kourtney, s-au aflat în aceeași situație. De altfel, dacă cineva din familie a avut sarcină toxică va crește posibilitatea apariției acestei neplăcute condiții și la alți membri.
Ce înseamnă sarcină toxică (hiperemezis gravidarium)?
Modificările hormonale specifice acestei perioade, nivelurile crescute de HCG, stresul, traumele emoționale, alimentația sau ereditatea sunt puse în legătură cu apariția unei sarcini toxice. Într-o măsură mai mică sau mai mare, 90% dintre femeile însărcinate știu ce sunt grețurile matinale. Să ne imaginăm însă că acestea ar fi prezente pe parcursul întregii zile, însoțite adesea de episoade violente de vărsături și atunci am avea un tablou (aproape) complet al sarcinii toxice.
Deshidratarea, tulburările metabolice, intoleranța gastrică, astenia, starea de confuzie și scăderea în greutate se numără printre simptomele sarcinii toxice. Pentru că în unele cazuri gravida nu mai poate tolera hrana și apa este necesară spitalizarea pentru asigurarea aportului de nutrienți și hidratare prin intermediul perfuziilor.
Simptomele sarcinii toxice pot debuta între a patra și a șasea săptămână de sarcină și se pot ameliora între săptămânile 14 – 22. Pentru unele gravide însă, simptomatologia rămâne la fel de severă pe tot parcursul sarcinii, iar pentru ele recuperarea după naștere este mult mai lentă.
Ce e de făcut?
În funcție de severitatea simptomelor, medicul curant va hotărâ dacă tratamentul va fi urmat acasă sau sub strictă supraveghere, în spital. Vor fi realizate investigații de laborator (hemogramă, sumar de urină, electroliți serici, enzime hepatice, calcemie, hormon stimulant tiroidian sunt câteva dintre acestea) și imagistice pentru a fi eliminate orice alte suspiciuni. Dacă simptomele nu sunt foarte grave, repausul, un regim alimentar adaptat (mese mai dese și mai puțin bogate, fără grăsimi, cu aport mai mare de carbohidrați) și o cantitate suficientă de apă pot fi eficiente pentru ameliorare. Ghimbirul și menta combat stările de greață, la fel și terapiile alternative ca presopunctura, masajul sau acupunctura. Dacă acestea nu se dovedesc destul de eficace, medicul poate recomanda medicamente antihistaminice sau antivomitive. În cazul când simptomele persistă violent în ciuda unui regim atent supravegheat și sănătos de viață, gravida poate fi internată pentru o perioadă în spital, pentru reechilibra nivelul electrolitic, hrănirea artificială și administrarea intravenoasă a tratamentului. Totuși, un mic procent, de doar 1% dintre gravide ajung în această situație.
Cât de periculoasă e sarcina toxică pentru bebeluș?
În ciuda manifestărilor sale atât de neplăcute, sarcina toxică nu este periculoasă pentru bebeluș dacă gravida respectă întru totul indicațiile medicilor curanți. Este adevărat că o femeie cu sarcină toxică poate scădea în greutate pe parcursul celor nouă luni, iar bebelușul ei poate avea și el o greutate mai mică la naștere. Acest lucru nu este însă de neevitat: la cea de-a treia sarcină, Kate Middleton a născut un băiat de aproape patru kilograme, în condițiile în care a avut de traversat o îndelungă perioadă cu grețuri și vărsături și a fost nevoie chiar și de spitalizare din cauza sarcinii toxice.